Alertă de praf saharian în România! Dobrogea și estul Moldovei, sub un nor de praf în următoarele zile!

Un nor de praf saharian va traversa România în perioada 25–27 mai, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Acest fenomen, generat de curenți de aer care vin din nordul Africii, va fi cel mai vizibil în regiunile Dobrogea și estul Moldovei, afectând temporar calitatea aerului.

Conform informațiilor oferite de meteorologi, circulația aerului va începe dinspre sud, apoi se va orienta către sud-est, facilitând astfel transportul masei de aer încărcate cu particule fine de praf saharian către sud-estul Europei, inclusiv România.

ANM atrage atenția că depunerile de praf vor fi cel mai ușor observabile în zonele unde vor apărea precipitații, în special în Dobrogea și în estul Moldovei. Fenomenul va dura aproximativ două zile și poate determina o scădere temporară a calității aerului în aceste regiuni.

© 2025-2026 Editorial.ro