Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază pe DN 67, în județul Gorj, soldat cu cinci persoane rănite, dintre care trei copii. Evenimentul s-a petrecut în apropierea localității Drăgoeni, când un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un cap de pod, conform informațiilor transmise de Poliție și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
Accidentul a fost cauzat, cel mai probabil, de viteza neadaptată condițiilor de drum, potrivit primelor date oficiale. Pentru a permite intervenția echipajelor de urgență, traficul a fost oprit în ambele sensuri pe DN 67.
ISU Gorj a confirmat că în autoturism se aflau doi băieți și o fată, toți în vârstă de aproximativ 13 ani, care au rămas blocați împreună cu o femeie adultă în interiorul vehiculului. Aceștia au fost eliberați de echipajele de descarcerare.
„Doi dintre copii au fost în stare de inconștiență, dar cu semne vitale”, au precizat reprezentanții ISU Gorj, citați de News.ro.
Șoferul autoturismului a suferit leziuni severe în urma impactului. Din cauza stării sale, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la fața locului, astfel că i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru analize ulterioare în spital.
Accidentul din județul Gorj a survenit la scurt timp după un alt incident rutier grav petrecut pe autostrada A1, în județul Argeș. În acest caz, cinci persoane au fost rănite, printre care și doi copii cu vârste de 3 și 10 ani, după ce un autoturism s-a răsturnat la kilometrul 121, pe sensul Pitești – Curtea de Argeș.