Culiță Sterp a scos la vânzare o casă pe care a construit-o în județul Bihor. Prețul cerut pentru această proprietate este de 165.000 de euro, sumă care poate fi negociată, potrivit informațiilor publicate de Kfetele.
Locuința este situată în localitatea Cihei, în apropiere de municipiul Oradea și de stațiunea Băile Felix. Imobilul a fost construit în anul 2025 și are o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.
Casa este complet finisată, atât la interior, cât și la exterior, fiind pregătită pentru mutare imediată. Compartimentarea include două dormitoare, o baie și un spațiu multifuncțional care poate fi utilizat drept cămară, dressing sau cameră de depozitare.
Proprietatea beneficiază de toate utilitățile, iar în zonă se desfășoară lucrări pentru asfaltarea străzilor. Curtea este deja amenajată cu gard și gazon, iar locuința este dotată cu ferestre cu geam tripan și tâmplărie modernă, menite să asigure confort termic și fonic.
Artistul a transmis detalii despre stadiul locuinței și zona în care se află: „Prețul pentru casa aceasta este de 165.000 de euro negociabil. Cum v-am spus, este la 5 minute de Oradea, 5 minute de Felix, în Cihei. Foarte multe case s-au construit aici. Asfaltul acum se pune, toate utilitățile sunt deja trase la casă.”
Culiță Sterp a mai precizat că viitorii proprietari trebuie doar să își aducă mobilierul pentru a se muta. Cei interesați de achiziție pot suna la un număr de telefon afișat, unde va răspunde un prieten al artistului care se ocupă de vânzare.